În mijlocul unei discuții, descoperi că exemplul pe care te sprijineai este greșit. Ai vorbit apăsat. Ceilalți au ascultat. Acum ar trebui să retragi propoziția tocmai când ea începuse să îți dea un loc sigur la masă.
Tentația este să muți puțin sensul: nu asta voiai să spui, detaliul nu contează, discuția era oricum despre altceva. Poate că unele explicații sunt adevărate. Dar le simți graba și înțelegi că, înainte de a apăra ideea, încerci să salvezi imaginea celui care nu greșește.
Retragerea unei afirmații are o precizie pe care scuzele generale nu o au. Spui ce anume nu mai susții și de ce. Nu trebuie să îți negi toată judecata pentru un exemplu prost. Nici nu este cinstit să păstrezi concluzia neatinsă dacă tocmai acel exemplu o ținea în picioare.
Pentru câteva clipe, conversația poate deveni stânjenitoare. Apoi ceilalți vor ști ceva util despre tine: propozițiile tale pot fi corectate. Încrederea care apare astfel este mai puțin spectaculoasă decât autoritatea, însă lasă mai mult loc adevărului și oamenilor care încearcă să îl înțeleagă împreună.
Leave a Reply