Pe cer sunt câțiva nori, iar tu iei umbrela. Până seara nu plouă deloc. Cineva râde de precauția ta, ca și cum o alegere ar putea fi judecată numai după ceea ce s-a întâmplat după ce ai făcut-o.
Când ai plecat, nu aveai la dispoziție seara. Aveai cerul de atunci, drumul lung și neplăcerea de a ajunge ud. Hotărârea s-a sprijinit pe o posibilitate, nu pe o promisiune. Faptul că posibilitatea nu s-a împlinit nu șterge motivele pe care le aveai dimineață.
Confundăm ușor o decizie justificată cu una norocoasă. Uneori alegem neglijent și lucrurile ies bine; alteori cântărim atent și pierdem. Dacă rezultatul ar fi singurul judecător, nu am mai putea deosebi priceperea de întâmplare. Am învăța doar să admirăm retrospectiv orice reușită.
Seara poți pune umbrela la loc fără să te declari nici înțelept, nici ridicol. Merită să verifici dacă ai înțeles bine semnele și costurile. Dar judecata dreaptă față de omul care erai dimineață începe prin a nu-i cere să fi cunoscut deja sfârșitul zilei.
Leave a Reply