Doi oameni povestesc aceeași întâlnire și par să fi fost în camere diferite. Unul își amintește gluma de la început, celălalt pauza grea de la sfârșit. Fiecare găsește în amintirea sa o dovadă că întâlnirea a mers într-un anumit fel.
Ar fi comod să hotărâm că unul minte. Uneori există într-adevăr minciună, dar nepotrivirea nu o dovedește singură. O încăpere oferă mai mult decât poate reține o singură privire. Atenția se oprește acolo unde există interes, teamă sau o întrebare adusă de acasă.
A recunoaște această selecție nu înseamnă că toate relatările sunt la fel de bune. Ora poate fi verificată, cuvintele pot fi comparate, contradicțiile pot fi discutate. Doar atmosfera nu se lasă întotdeauna redusă la o singură mărturie. Uneori descrierile diferite se completează; alteori una rezistă mai greu confruntării cu ceea ce știm.
Ascultarea cere răbdare tocmai aici, între credulitate și suspiciunea grăbită. Poți întreba fiecare martor ce a văzut și ce a dedus. Poate nu vei obține o poveste perfect netedă, dar vei avea una care nu își ascunde cusăturile sub autoritatea celui care vorbește primul.
Leave a Reply