În grupul cu care ești de acord apare o informație convenabilă, dar nesigură. O observi și eziți să întrebi. Adversarii ar putea folosi corectura, iar prietenii ar putea crede că le slăbești poziția. Adevărul începe să pară un musafir care ar trebui să aștepte până după victorie.
O cauză poate fi justificată și poate folosi un argument greșit. Dacă le legăm complet, orice verificare devine trădare. Ajungem să protejăm eroarea din teama că recunoașterea ei ar anula tot ceea ce apărăm, deși tocmai această confuzie face cauza vulnerabilă la cea mai mică fisură.
Poți retrage informația fără să renunți la valorile pentru care ai intrat în grup. De fapt, corectura poate arăta că acele valori nu depind de un exemplu fals. Dacă depind, problema merită văzută cu atât mai repede, înainte ca alții să fie convinși printr-un sprijin pe care îl știm șubred.
Nu există garanția că vei fi primit bine. Onestitatea în interiorul unui acord poate costa mai mult decât critica adversarului. Dar o comunitate în care întrebările sunt permise numai despre ceilalți învață treptat să confunde apartenența cu dreptul de a nu mai verifica nimic despre sine.
Leave a Reply