La o masă de lucru, cineva întreabă dacă planul este bun sau rău. Ai nevoie de câteva distincții, dar ești întrerupt: trebuie ales. Planul economisește timp și îngreunează accesul unor oameni; simpla împărțire în două nu descrie tensiunea pe care o vedeți.
Unele întrebări ne obligă să gândim în hotarele unei alternative nejustificate. Dacă răspundem imediat, acceptăm și acele hotare. Putem ajunge să apărăm un întreg pe care îl aprobăm numai parțial sau să respingem ceva ce ar putea fi îmbunătățit printr-o schimbare precisă, nu prin abandon.
Desigur, deciziile cer uneori un da sau un nu. Dar forma finală a hotărârii nu trebuie confundată cu forma cercetării care o precedă. Poți vota pentru un plan și poți păstra obiecții. Poți vota împotrivă fără să negi toate beneficiile. Nuanța nu este obligatoriu o fugă de alegere.
Înainte să răspunzi, poți întreba pentru cine este bun, în ce privință și față de ce alternativă. Apoi alegerea va avea un înțeles pe care îl poți apăra. O întrebare devine mai folositoare când îi lărgim puțin forma, înainte să ne lăsăm înghesuiți în răspunsul pe care îl cere.
Leave a Reply