Mâna ajunge singură la aceeași unealtă, chiar dacă lucrarea de azi cere altceva. Obiceiul economisește o alegere și introduce o eroare în aceeași mișcare. Ce fusese cândva un progres devine, într-un context schimbat, tocmai lucrul pe care trebuie să îl observi din nou.
Învățarea lasă în urmă deprinderi, iar deprinderile ne eliberează atenția pentru alte dificultăți. Ar fi obositor să redescoperim fiecare gest. Dar ceea ce putem face fără să ne gândim nu mai trece întotdeauna prin întrebarea dacă este potrivit aici, acum, cu materialul acesta.
De aceea, dezvățarea nu este simpla întoarcere la nepricepere. Ea cere să desfaci o siguranță care a avut cândva motive bune. E mai greu să corectezi o mișcare eficientă în altă situație decât una care nu a mers niciodată, fiindcă memoria îi păstrează reușitele.
Poți începe prin a muta unealta sau prin a încetini primul pas. Schimbarea mică întrerupe automatismul și face loc unei alegeri. Priceperea matură nu se măsoară doar prin cât de repede acționezi, ci și prin capacitatea de a vedea când propria ușurință te duce în direcția greșită.
Leave a Reply