Pe jos, strada pe care o străbați cu mașina pare să aibă alte proporții. Observi o treaptă incomodă, o intrare laterală, o bancă ferită de soare. Nu toate aceste lucruri erau invizibile înainte. Unele nu aveau nicio importanță pentru felul în care treceai pe acolo.
Ritmul și scopul deplasării organizează ceea ce devine relevant. Pentru șofer contează un semn; pentru pieton, locul unde trotuarul se îngustează. Fiecare poate cunoaște bine strada și totuși poate ignora dificultatea celuilalt. O perspectivă exactă în limitele ei nu este automat o perspectivă completă.
Această diferență contează când vorbim în numele tuturor. Un loc comod pentru mine poate cere altcuiva un ocol. Cunoașterea prin experiență oferă detalii vii, dar nu își poate depăși singură poziția. Are nevoie să fie confruntată cu descrieri care pornesc din alte corpuri și alte nevoi.
La capătul plimbării, harta nu s-a schimbat. S-a schimbat ceea ce poți spune despre traseu. Poate că nu vei mai folosi atât de repede cuvântul accesibil. Îl vei însoți de o întrebare concretă despre cine merge, cum merge și ce întâlnește acolo unde tu treceai fără să încetinești deloc.
Leave a Reply