Seara spui că ești obosit, deși ai dormit destul. Este cuvântul cel mai la îndemână și nu cere multe explicații. Celălalt îți propune să te culci devreme. Abia atunci observi că nu somnul îți lipsește, ci curajul de a spune că te simți lăsat pe dinafară.
Folosim uneori un nume larg pentru o trăire pe care încă nu vrem să o atingem. Numele ne ajută să vorbim, dar ne și ascunde. Dacă îl repetăm suficient, oamenii apropiați învață să răspundă la el și ne oferă soluții pentru o problemă vecină cu a noastră.
A găsi un cuvânt mai precis nu înseamnă a descoperi o etichetă definitivă. Poți încerca: „Cred că sunt dezamăgit; mă așteptam să mă întrebi cum a fost”. Formularea lasă loc unei corectări. Spune ceva despre tine fără să declare că celălalt cunoaște deja și a ignorat intenționat totul.
Poate că vei fi tot obosit la sfârșitul discuției. Dar oboseala nu va mai purta singură o întreagă nemulțumire. Când trăirea primește un nume mai potrivit, celălalt are măcar posibilitatea de a răspunde acolo unde te doare, nu unde l-a trimis, fără voie, primul tău cuvânt.
Leave a Reply