„Nu mai dai niciun semn”, îi scrii unui prieten. Ceea ce ai simțit înainte de mesaj a fost dorul. Ceea ce ajunge la el seamănă cu o acuzație. Răspunde cu lista zilelor ocupate, iar tu te simți și mai departe, deși conversația a început din dorința de apropiere.
Uneori reproșul ne protejează de vulnerabilitatea unei cereri. Pare mai sigur să arătăm ce nu a făcut celălalt decât să recunoaștem cât de mult ne-ar fi bucurat să îl auzim. Nemulțumirea păstrează o poziție de forță pe care „mi-e dor de tine” nu o promite.
Asta nu înseamnă că toate reproșurile ascund afecțiune sau că lipsa de reciprocitate trebuie îndulcită. Există absențe care merită discutate direct. Dar dacă vrem întâlnirea, putem deosebi constatarea de invitație: nu am vorbit de mult și aș vrea să ne vedem săptămâna aceasta, dacă poți.
Răspunsul poate dezamăgi și așa. Nicio formulare nu obligă un prieten să fie disponibil. Totuși, ai oferit relației o informație mai adevărată despre tine. Nu l-ai pus să își dovedească nevinovăția înainte de a putea afla că, în spatele mesajului, se afla cineva care ar fi vrut pur și simplu compania lui.
Leave a Reply