După ce povestești o discuție dificilă, prietenul spune: „Deci vrei să pleci”. Tu nu ai spus asta. Ai vorbit despre oboseală și despre ce ar trebui schimbat. Rezumatul pare limpede, dar a mutat povestea din nelămurire în hotărâre, iar acum trebuie să o aduci înapoi.
A rezuma înseamnă a alege ce este important. De aceea, un rezumat nu este niciodată doar o copie mai scurtă. Poate ajuta omul să se audă, dar poate și să îi atribuie o direcție pe care nu a ales-o. Cu cât vorbitorul sună mai sigur, cu atât corectarea pare mai dificilă.
Formularea provizorie lasă loc: am înțeles că te gândești la plecare, sau am mers prea departe? Nu este o politețe inutilă. Ea arată că ascultătorul își asumă partea de interpretare. Cel care a povestit poate spune „nu, vreau să rămân, dar altfel” fără să simtă că se contrazice sau că își ascunde adevărata intenție.
Un dialog bun nu cere rezumate perfecte din prima. Cere posibilitatea de a le reface. Când accepți corectarea fără să insiști că știi mai bine, îi restitui celuilalt povestea. Poate că el însuși va ajunge mai târziu la o hotărâre, dar nu va fi împins spre ea numai de claritatea prea grăbită a frazei tale.
Leave a Reply