Într-o discuție aprinsă spui „nu mă mai interesează”, apoi îți dai seama că nu este adevărat. Ești obosit și vrei să se oprească cearta. Celălalt a auzit însă o hotărâre, iar tu speri că tonul sau împăcarea de mai târziu vor șterge singure acele cuvinte.
Unele propoziții rămân în relație după ce emoția care le-a produs a trecut. Vorbitorul le ține minte ca pe o izbucnire; ascultătorul le păstrează ca pe o informație. Fără o revenire explicită, fiecare continuă de la alt punct. Unul crede că episodul s-a încheiat, celălalt încearcă să trăiască în noua lui semnificație.
A retrage o frază nu înseamnă să pretinzi că nu ai spus-o. Poți recunoaște efectul și poți formula mai exact: mă interesează, dar nu mai puteam continua în acel fel. Corectarea nu anulează automat rana. Oprește însă neadevărul de moment să devină singura declarație disponibilă despre ceea ce simți.
Poate că va trebui să explici și de ce ai ales o expresie atât de dură. Dar începutul este simplu: să te întorci singur la ea, fără să aștepți ca celălalt să o aducă drept probă la următoarea ceartă. Limbajul poate fi reparat și prin această muncă puțin spectaculoasă de a spune din nou, mai adevărat.
Leave a Reply