Într-un formular completat de mână, literele sunt inegale, dar informația este corectă. Cel care îl primește strâmbă puțin din nas. Fără să spună nimic despre conținut, scrisul a început deja să vorbească în locul persoanei, atribuindu-i o neglijență pe care nimeni nu a verificat-o.
Avem nevoie de lizibilitate; un nume greșit citit poate provoca încurcături reale. Dar cerința de a putea citi alunecă ușor spre judecata despre valoarea celui care scrie. Frumusețea semnelor ajunge astfel să garanteze, pe nedrept, ordinea gândirii sau buna creștere a unei persoane necunoscute.
Același lucru se întâmplă când o greșeală de ortografie închide o discuție înainte ca ideea să fie examinată. Corectarea poate ajuta comunicarea. Umilirea folosește norma pentru a stabili cine are voie să participe. Una repară o propoziție; cealaltă încearcă să scoată un om din conversație.
Putem cere scris clar fără să facem din caligrafie un examen moral. Putem corecta fără spectacol și putem lua în serios o idee exprimată imperfect. Atenția la limbă își pierde rostul când apără mai bine prestigiul cititorului decât posibilitatea ca doi oameni să se înțeleagă cu adevărat.
Leave a Reply