Într-un tabel de planificare, oamenii apar sub titlul „resurse”. Alături sunt orele disponibile și proiectele pentru care pot fi folosiți. Termenul ajută la organizare, dar devine neliniștitor când iese din tabel și începe să descrie întreaga relație dintre cei care lucrează și cei care decid.
O resursă este privită prin ceea ce poate furniza. Un om poate furniza muncă, fără să se reducă la această disponibilitate. Are limite care nu sunt defecțiuni, obligații care nu apar în planificare și motive pe care organizația nu are dreptul să le traducă mereu în pierderi de randament.
Nu rezolvăm lucrurile doar schimbând numele departamentului. Un vocabular cald poate acoperi aceleași cerințe reci. Dar nici cuvintele nu sunt lipsite de efect: ele fac unele întrebări mai firești decât altele. Despre o resursă întrebi cât mai poate produce; despre un coleg poți întreba și dacă sarcina este dreaptă.
Merită să observăm când o abreviere utilă capătă pretenția de a fi o definiție completă. Tabelul poate rămâne, iar planificarea trebuie făcută. Ce nu ar trebui să rămână este uitarea faptului că fiecare celulă completată trimite la cineva care poate spune „nu” fără să devină, prin aceasta, material defect.
Leave a Reply