Într-o piață, sute de oameni repetă aceeași frază. Rostită singur, ar părea prea simplă; spusă împreună, permite o întâlnire între persoane care nu s-ar fi ascultat altfel. Sloganul face cererea audibilă înainte ca fiecare participant să își poată explica motivele și toate deosebirile față de ceilalți.
Această simplificare nu este neapărat o degradare a gândirii. Uneori, fără ea, o nemulțumire rămâne împrăștiată și ușor de ignorat. O formulă comună poate numi un prag minim de acord. Nu trebuie să conțină întregul program pentru a justifica prezența oamenilor în același loc și în aceeași seară.
Dar pragul comun devine primejdios când se transformă în test complet de apartenență. Cine întreabă ce urmează după slogan poate fi tratat ca și cum ar nega cererea însăși. Atunci puterea de a aduna se schimbă în puterea de a opri conversația pe care adunarea ar fi trebuit să o facă posibilă.
Un slogan bun pentru început nu este neapărat bun pentru toate etapele. Piața are nevoie de glas comun, iar decizia are nevoie de propoziții mai lungi, cu termene și consecințe. Fidelitatea față de o cerere poate însemna tocmai disponibilitatea de a ieși, la momentul potrivit, din ritmul care a făcut-o auzită.
Leave a Reply