Pe un afiș electoral scrie că lucrurile vor fi „mai bune”. Cititorul poate pune în aceste cuvinte aproape orice îi lipsește. Un salariu, o stradă sigură, un ghișeu care răspunde. Promisiunea adună așteptări diferite tocmai pentru că nu precizează suficient ce anume va putea fi cerut după alegeri.
Vagul nu este întotdeauna necinstit. Un ideal poate orienta fără să ofere din prima zi fiecare detaliu al realizării lui. Dar între orientare și angajament trebuie păstrată o diferență. Când o formulă generală cere votul ca și cum ar fi un plan, ea primește încredere în schimbul unui conținut încă nescris.
După aceea, lipsa preciziei permite mutarea criteriilor. Orice mică schimbare poate fi prezentată drept împlinire, iar orice așteptare neîmplinită poate fi declarată o interpretare exagerată. Alegătorul află că a semnat, simbolic, o propoziție în care completările lui nu aveau nicio valoare pentru cel care a tipărit-o pe perete.
A cere un termen și un obiect concret nu înseamnă a renunța la speranță. Înseamnă a-i oferi o formă în care poate întâlni răspunderea. Cuvintele mari pot rămâne pe afiș, dar merită sprijinite de câteva propoziții care să poată fi recitite mai târziu fără să își schimbe înțelesul după împrejurare.
Leave a Reply