În prima ședință după promovare, te așezi lângă oamenii cu care ai lucrat ani întregi. Ei îți fac loc la capătul mesei. Gestul durează o clipă, însă schimbă felul în care tăcerea ta va fi interpretată de acum înainte de ceilalți colegi.
Poți dori să rămâi același și totuși relația s-a schimbat. O glumă spusă de un coleg nu apasă la fel ca aceeași glumă spusă de cineva care hotărăște salarii. Intenția personală nu anulează greutatea funcției, oricât de sinceră ar fi dorința de apropiere.
Autenticitatea nu înseamnă să te porți pretutindeni ca și cum nimic nu te-ar obliga. Uneori cere să devii mai atent, să vorbești mai puțin, să lași un refuz posibil. Responsabilitatea modifică gesturile fără să le facă neapărat false; le pune în raport cu libertatea celorlalți.
Noul scaun nu te face automat mai bun sau mai înțelept. Îți oferă însă ocazia să observi cât din familiaritatea veche depindea de egalitatea dintre voi. Poți păstra apropierea numai dacă nu pretinzi că ea a rămas neatinsă și dacă accepți distanța de care ceilalți au nevoie.
Leave a Reply