Într-un text publicat, un dreptunghi alb ține locul unui pasaj eliminat. Cititorul nu află cuvintele lipsă, dar vede că cineva le-a oprit. Absența devine astfel o informație. Dacă pagina ar fi fost aranjată fără urmă, aceeași intervenție ar fi putut trece drept forma firească și completă a textului.
Nu orice eliminare este cenzură. Un editor poate scurta cu acordul autorului, iar unele date trebuie protejate pentru a nu expune persoane. Diferența cere examinarea motivului, a celui care decide și a posibilității de contestare. Simplul fapt că ceva lipsește nu spune încă dacă s-a exercitat grijă, selecție sau constrângere.
Totuși, puterea de a șterge este mai mare când poate șterge și urma ștergerii. Cititorul pierde atunci nu doar un conținut, ci posibilitatea de a întreba despre el. Textul se prezintă ca întreg, iar limitele impuse din afară sunt confundate cu limitele gândirii celui care l-a scris și îl semnează.
Un semn al intervenției nu restituie pasajul, dar poate păstra deschisă întrebarea despre autoritatea exercitată asupra lui. Uneori, onestitatea unei pagini stă și în felul în care își arată lipsurile. Nu avem întotdeauna dreptul la orice informație; avem însă motive serioase să cerem să nu fim induși în eroare despre existența unei selecții.
Leave a Reply