Un articol este modificat după ce cineva semnalează o eroare. Propoziția greșită dispare, iar textul pare acum să fi fost corect dintotdeauna. Cititorii care au reținut prima variantă nu primesc niciun semn. Autorul a reparat pagina, dar nu a reparat încă relația dintre pagină și cei pe care i-a informat greșit.
O corectură are două rosturi diferite. Ea îndreaptă conținutul pentru viitor și recunoaște o abatere din trecut. Primul poate fi îndeplinit prin simpla editare; al doilea cere o urmă accesibilă. Fără aceasta, textul își păstrează o imagine de infailibilitate obținută tocmai prin ascunderea muncii necesare pentru a deveni mai exact.
Nu fiecare literă îndreptată are nevoie de un anunț solemn. Ar fi obositor și ar face schimbările importante mai greu de observat. Contează dacă modificarea influențează sensul, atribuirea unei fapte sau concluzia pe care cititorul o poate trage. Măsura transparenței trebuie legată de urmările erorii, nu de vanitatea autorului.
O notă scurtă poate spune ce a fost schimbat și când. Ea nu garantează că toți vor reveni, dar lasă deschisă posibilitatea de a afla. Încrederea nu cere o pagină care n-a greșit niciodată. Are nevoie și de o pagină care nu își folosește flexibilitatea pentru a-și inventa un trecut fără greșeli.
Leave a Reply