Un om te acuză că ai urmărit un avantaj ascuns și îți cere să demonstrezi că nu ai făcut-o. Orice explicație pare insuficientă, fiindcă intenția presupusă se poate muta mereu într-un loc inaccesibil. Te trezești apărându-te împotriva unei afirmații care nu a fost sprijinită niciodată.
Cel care formulează o acuzație are de arătat pe ce se bazează. Altfel, simpla putere de a imagina ceva devine puterea de a obliga pe altcineva la o apărare nesfârșită. Multe lucruri pot fi concepute; această posibilitate nu le oferă, prin ea însăși, greutatea unui fapt probabil.
A cere sprijin nu înseamnă a pretinde că intențiile sunt întotdeauna transparente. Pot exista indicii, contradicții sau beneficii care merită discutate. Dar ele trebuie numite și evaluate. Suspiciunea care se întărește indiferent ce răspunzi nu caută o lămurire; și-a rezervat deja dreptul de a câștiga în orice situație.
Poți răspunde la fapte și poți refuza jocul unei vinovății imposibil de contrazis. Nu orice întrebare merită acceptată în forma în care vine. Uneori apărarea unei conversații cinstite începe prin a întoarce, calm, sarcina explicației către omul care a introdus acuzația și încă nu i-a dat niciun temei.
Leave a Reply