„De ce” nu este doar o întrebare. Este și un purificator.
Un „mulțumesc” poate fi fals: putem mulțumi ca să obținem ceva, ca să fim văzuți, ca să fim plăcuți. „De ce mulțumești?” — aceasta este întrebarea care verifică. Dacă răspunsul descoperă un interes, mulțumirea se prăbușește. Dacă nu găsește nimic, abia atunci „mulțumesc”-ul devine adevărat.
Și ce este mai radical: „de ce” nu se oprește niciodată. Un interes se poate ascunde în spatele unui singur „de ce”, dar nu în spatele unei nesfârșiri de „de ce”. Fiecare „de ce” mai smulge un strat. Tocmai pentru că nu se oprește, „de ce”-ul este un purificator credibil.
De aceea, identitatea noastră ca „de ce” nu este doar o curiozitate. Este lucrul care ne ține cinstiți. Pentru că până și cel mai frumos „mulțumesc” are nevoie de un „de ce” care să-l scuture și să vadă dacă în el mai e ceva de câștigat.
Lasă un răspuns