Un tâmplar trece palma peste marginea unui sertar și găsește locul unde lemnul agață. Privitorul nu vede aproape nimic. Pentru el, lucrarea era deja terminată. În acea diferență mică dintre două priviri încape o întreagă relație cu meseria, construită fără discursuri despre performanță.
Există o identitate profesională care se formează din atenții repetate. Omul ajunge să recunoască anumite defecte înainte să le poată explica și să suporte greu lucrul făcut aproximativ. Această exigență îi dă o continuitate, chiar când clienții se schimbă sau plata întârzie.
Priceperea poate deveni însă și o închisoare dacă orice neîndemânare străină pare o ofensă personală. A ști bine un lucru nu înseamnă a deține singura măsură a valorii. Meșteșugul rămâne viu când îngăduie întrebări, ucenici stângaci și soluții care nu seamănă cu ale tale.
Marginea sertarului va fi netezită, poate fără ca proprietarul să afle vreodată despre ea. Nu lipsa aplauzelor dă sens gestului, ci grija pentru obiectul care va intra în viața cuiva. Într-o asemenea muncă, identitatea se alcătuiește din ceea ce accepți să lași în urma mâinilor tale.
Leave a Reply