Te pregătești pentru o funcție pe care ai dorit-o multă vreme. Când afli că selecția se amână, simți întâi ușurare și abia apoi dezamăgire. Reacția te încurcă. Poate că dorința era reală, dar viața cerută de împlinirea ei nu îți mai pare la fel de atrăgătoare.
Unele ambiții intră în noi prin admirația altora. Învățăm ce ar trebui să vrem înainte să cunoaștem programul, obligațiile și compromisurile acelui rol. Prestigiul ocupă tot cadrul, iar activitatea zilnică rămâne într-un colț pe care îl vom privi, credem, după ce ajungem acolo.
A verifica o ambiție înseamnă să cobori de la titlu la marțea obișnuită pe care o presupune. Cu cine vei vorbi, pentru ce vei răspunde, la ce va trebui să renunți? Dorința care rezistă acestor întrebări are altă greutate decât plăcerea de a fi felicitat pentru numire.
Poți continua candidatura sau te poți retrage. Niciuna dintre variante nu dovedește singură curaj ori lașitate. Dar ușurarea merită ascultată înainte de a fi acoperită cu argumente despre prestigiu. Uneori corpul se relaxează nu fiindcă fuge de efort, ci fiindcă o viață străină a fost amânată pentru o vreme.
Leave a Reply