Într-o țară ai fost inginer; în alta, până la recunoașterea actelor, lucrezi într-un depozit. La telefon, rudele întreabă când vei reveni la „adevărata ta meserie”. Întrebarea cuprinde o grijă legitimă, dar lasă munca prezentă într-o umbră, ca și cum ai fi devenit provizoriu mai puțin tu.
Competențele nu dispar la graniță, însă dreptul de a le folosi poate depinde de limbă, documente și instituții. Această diferență dintre ceea ce știi și ceea ce îți este permis să faci poate răni. Nu este doar orgoliu: uneori înseamnă ani de pregătire ținuți în așteptare.
A revendica recunoașterea calificării nu cere să disprețuiești activitatea care îți plătește acum chiria. Nedreptatea se află în obstacolele nejustificate și în posibilitățile pierdute, nu în presupusa inferioritate a oamenilor lângă care lucrezi. Demnitatea lor și frustrarea ta pot fi adevărate în același timp.
Poate vei reveni în profesie, poate drumul se va modifica. Între timp, ai nevoie de un fel de a te prezenta care să nu te împartă între un trecut valoros și un prezent rușinos. Munca de acum nu îți anulează priceperea, iar priceperea de atunci nu te scoate din egalitatea cu ceilalți.
Leave a Reply