Spui un cuvânt cu accentul locului în care ai crescut, iar cineva îl repetă zâmbind. Nu este o insultă deschisă, dar de atunci îți pregătești fiecare intervenție și pentru felul în care va suna. Ideea trebuie acum să treacă printr-un control suplimentar înainte să ajungă la masă.
În spațiul profesional, anumite feluri de a vorbi sunt luate drept semne de competență înainte ca argumentele să fie ascultate. Cel care nu le stăpânește poate munci dublu: își rezolvă sarcina și își supraveghează proveniența. Această muncă suplimentară rămâne adesea invizibilă celor care vorbesc deja limba așteptată.
A învăța registrul unei profesii poate fi folositor și ales liber. Altceva este să simți că trebuie să ștergi urmele unei origini pentru a merita încredere. Claritatea exprimării poate fi cerută; conformitatea cu un anumit sunet social nu ar trebui confundată cu exactitatea gândirii.
Poți modifica unele deprinderi fără să îți disprețuiești vocea de acasă. Iar dacă ești cel care ascultă, poți lăsa gluma nespusă și poți răspunde ideii. O ședință devine mai serioasă când participanții nu trebuie să dovedească întâi că provin din locul potrivit pentru a avea ceva de spus.
Leave a Reply