Telefonul sună în concediu fiindcă numai tu știi unde este fișierul. Te enervezi și, în același timp, simți o satisfacție discretă. Lipsa ta se vede. Pentru câteva minute, dezordinea echipei pare dovada importanței tale, deși tocmai ea te împiedică să fii cu adevărat plecat.
A deveni indispensabil poate porni din grijă și competență. Preiei sarcini, rezolvi urgențe, memorezi detalii. Mai târziu, poate începi să păstrezi involuntar lucrurile astfel, fiindcă transmiterea cunoștințelor ar reduce numărul situațiilor în care ceilalți au nevoie de tine și îți spun asta direct.
Există o diferență între a avea o contribuție importantă și a construi dependență. Prima lasă munca mai bună în urma ta; a doua o face vulnerabilă la absența ta. Să explici, să documentezi și să delegi poate părea o micșorare a rolului, deși cere o formă mai matură de autoritate.
La întoarcere, poți arăta unde se află fișierul și cum se folosește. Data viitoare poate nu va suna nimeni. Tăcerea telefonului nu va dovedi că ai devenit inutil, ci că ai oferit ceva care funcționează și fără supravegherea ta. Uneori valoarea muncii se vede cel mai bine în libertatea pe care o lasă altora.
Leave a Reply