Îți amintești o vacanță ca pe una dintre cele mai frumoase perioade petrecute împreună. Fratele tău spune că atunci s-a simțit singur. Te grăbești să amintești fotografiile, excursiile, serile în care râdea. Vrei să păstrezi amintirea și ajungi, fără intenție, să îi contești experiența.
O întâmplare comună nu produce neapărat o amintire comună. Am fost în aceeași cameră, dar nu am așteptat aceleași lucruri de la ea. Cineva a trăit libertatea, altcineva lipsa atenției. Când relatările diferă, nu există întotdeauna un singur povestitor care trebuie prins greșind.
Desigur, faptele pot fi verificate, iar contradicțiile concrete contează. Dar fotografia unei mese vesele nu dovedește tot ce s-a simțit înainte și după ea. Putem deosebi evenimentul de înțelesul lui pentru fiecare. Această deosebire nu ne obligă să renunțăm la propria bucurie, ci doar la pretenția că ea îi descrie și pe ceilalți.
Vacanța poate rămâne frumoasă pentru tine și dureroasă pentru el. Dacă reziști impulsului de a o apăra, ai putea afla ceva ce nu ai văzut atunci. Amintirea nu se strică neapărat prin această adăugire. Devine mai puțin comodă și mai încăpătoare, o poveste în care fratele tău nu mai trebuie să zâmbească la comandă.
Leave a Reply