Ridici ochii dintre două clădiri și vezi o fâșie de cer de seară. Firele, antenele și balcoanele îi taie marginile, dar culoarea rămâne vizibilă. Nu ai plecat într-o călătorie, nu ai ajuns la un punct panoramic. Ai ieșit doar să cumperi ceva pentru cină.
Frumusețea întâlnită astfel nu are prestigiul unui peisaj căutat. Poate de aceea trecem ușor peste ea, ca și cum lucrurile care nu ne-au costat efort ar avea mai puțină consistență. Recunoștința ne poate desprinde pentru o clipă de această contabilitate ciudată a atenției cotidiene.
Nu trebuie să pretindem că o culoare compensează un cartier neglijat. Spațiul verde lipsă rămâne lipsă, iar aerul greu nu se îndreaptă prin contemplare. Putem vedea cerul și putem dori o stradă mai locuibilă. Bucuria unui detaliu nu este semnarea unui acord cu întregul decor.
Când intri în magazin, lumina încă îți rămâne în privire. Poate că nu vei povesti nimănui. Unele mulțumiri sunt atât de apropiate de simpla observare, încât nu cer cuvinte; cer numai să nu negăm ceea ce ne-a atins pentru că a venit pe un drum prea obișnuit.
Leave a Reply