La o reuniune, cineva întreabă de ce te-ai despărțit. Întrebarea vine cu o privire caldă, dar și cu așteptarea unei explicații complete. Spui că nu vrei să vorbești despre asta, iar căldura se schimbă puțin: refuzul tău pare să fi fost primit ca neîncredere.
Apropierea poate naște o confuzie între grija pentru cineva și dreptul asupra poveștii lui. Dacă ne simțim prieteni buni, credem că ar trebui să știm. Uităm că anumite lucruri sunt încă nelămurite chiar pentru omul care le trăiește sau că îi implică și pe alții.
A păstra ceva pentru tine nu este neapărat o minciună. Poți spune adevărul despre limita ta fără să expui tot ce se află dincolo de ea. „Nu pot povesti acum” oferă informație reală: arată unde se oprește disponibilitatea ta în această seară, nu valoarea întregii relații.
Cel care întreabă poate rămâne aproape fără să primească detaliile. Poate schimba subiectul și poate reveni cu un mesaj obișnuit a doua zi. Uneori încrederea crește tocmai atunci când descoperi că un refuz nu te costă afecțiunea și că ușa lăsată închisă nu va fi împinsă pe ascuns.
Leave a Reply