Începi să porți un anumit stilou la întâlniri, iar câteva conversații ies bine. Obiectul capătă repede o reputație intimă. Îl cauți înaintea următoarei zile importante, de parcă reușita ar fi lăsat în el o urmă pe care ai putea să o iei din nou cu tine.
Ritualul poate să îți placă fără să fie o explicație a rezultatului. Două lucruri petrecute împreună nu își arată singure legătura. Poate te-ai pregătit mai atent, poate interlocutorii au fost deschiși, poate stiloul a avut doar norocul de a se afla în buzunar în zilele pe care le-ai reținut.
Nu este nevoie să alungi obiectul sau să ironizezi micile obiceiuri personale. Ai nevoie doar să deosebești sprijinul simbolic de o cauză pe care pretinzi că o cunoști. Confuzia devine costisitoare când ritualul înlocuiește pregătirea sau când lipsa lui te face să declari pierdută o întâlnire care nici nu a început.
Poți lua stiloul și poți lucra în continuare la ceea ce depinde de tine. Plăcerea unui obiect familiar nu cere o teorie exagerată despre puterea lui. Uneori cunoașterea lasă micile superstiții fără autoritate, fără să fie obligată să le ia și întreaga poezie.
Leave a Reply