Mai sunt câteva pagini dintr-o carte care te-a însoțit săptămâni întregi. Citești mai încet, apoi o lași deoparte fără un motiv practic. Vrei să afli finalul și, în același timp, să păstrezi pentru încă o seară posibilitatea de a te întoarce în poveste fără să îi cunoști încheierea.
Plăcerea aceasta are o limită pe care o simțim înainte să o atingem. Cât cartea rămâne deschisă, lumea ei pare să continue împreună cu zilele noastre. Ultima pagină o va schimba într-un întreg pe care îl putem reciti, dar nu îl mai putem întâlni în același fel.
Amânarea scurtă poate face parte din bucurie. Dacă ar deveni permanentă, ar păstra cartea disponibilă cu prețul refuzului de a o citi. Dorința de a nu pierde ajunge uneori să ne oprească tocmai înaintea experienței pentru care am parcurs tot drumul de până acolo.
Într-o seară, termini. Cartea rămâne pe masă și camera pare puțin mai tăcută. Nu este nevoie să începi imediat alta pentru a acoperi schimbarea. Poți lăsa câteva zile fără poveste nouă. Ceea ce ai citit va continua altfel, printr-o imagine sau o întrebare, fără să îți mai promită pagini necunoscute și fără să îți ceară să rămâi acolo.
Leave a Reply