Când afli rezultatul, semnele par să fi fost peste tot. Spui că era evident și te miri că ceilalți nu au văzut. Totuși, înainte de rezultat, aceleași semne stăteau alături de altele, iar povestea nu își alesese încă firul pe care îl consideri acum inevitabil.
Privirea întoarsă spre trecut are un avantaj pe care îl uită: cunoaște finalul. Din el, selectează ce pare relevant și lasă deoparte drumurile care nu s-au deschis. Așa ajungem să atribuim zilei de ieri o claritate pe care ziua de ieri nu o avea pentru nimeni.
Putem învăța dintr-un rezultat fără să pretindem că era sigur. Merită să întrebăm care semne erau într-adevăr accesibile și cum puteau fi deosebite de zgomot. Altfel, lecția devine o poveste despre cât de ușor ar fi fost totul pentru omul care suntem după ce s-a terminat.
O notiță făcută înainte de hotărâre poate fi incomodă tocmai fiindcă păstrează incertitudinea reală. Recitind-o, nu mai poți înlocui atât de ușor trecutul cu propria explicație de astăzi. Poate vei judeca mai exact și vei fi mai puțin aspru cu cei care încă aleg fără să cunoască sfârșitul.
Leave a Reply