La o întâlnire, cineva anunță că va acoperi o cheltuială mare pentru un prieten. Primește felicitări pentru generozitate. Acasă, partenerul află că suma vine din economiile lor comune. Gestul a avut un beneficiar vizibil și un al doilea participant, care nu fusese întrebat dacă dorește să ofere.
Generozitatea devine mai greu de judecat când resursele nu ne aparțin în întregime. Timpul unei familii, banii puși deoparte împreună ori camera folosită de altcineva nu pot fi dăruite ca și cum ar fi exclusiv ale celui care face promisiunea. Bunătatea față de un om poate ascunde neatenție față de altul.
A discuta înainte nu înseamnă a supune orice impuls bun unei birocrații domestice. Înseamnă a recunoaște cine suportă costul. Dacă o persoană primește recunoștința, iar alta trebuie să renunțe în tăcere la propriile planuri, povestea frumoasă a gestului este incompletă și nedreaptă.
Putem oferi împreună după o hotărâre comună sau putem dărui din partea care ne revine. Uneori suma va fi mai mică decât ne-am imaginat în public. Dar va avea un temei mai cinstit. Un bine făcut nu ar trebui să depindă de faptul că oamenii apropiați sunt prea rușinați ca să spună cine l-a plătit de fapt.
Leave a Reply