Trăim într-o cultură a meritului. Suntem învățați că totul se câștigă, că nimic nu este gratuit, că ceea ce primești trebuie să fi meritat. Dar meritul are o limită pe care rar o vedem: el nu poate explica începutul.
Ca să meriți ceva, trebuie mai întâi să existe cineva care să merite. Ca să existe cineva, a trebuit ca acel cineva să primească viața fără s-o fi meritat. Deci înainte de orice merit, este un dar. Gratuitatea este mai veche decât meritul.
Aceasta nu este o slăbiciune a lumii, ci temelia ei. Lumea nu poate porni din merit, pentru că meritul presupune un început care el însuși a fost dat. Fiecare „eu am câștigat” se sprijină, în tăcere, pe un „eu am primit”.
Iar „mulțumesc” este singurul cuvânt care spune acest adevăr. Meritul socotește; mulțumirea recunoaște. Și poate că adevărata maturitate nu este să socotești mai bine, ci să recunoști mai adânc.
Lasă un răspuns