La un curs, toți par să urmărească explicația, iar tu nu ai înțeles termenul de la început. Îți spui că îl vei deduce pe parcurs. După câteva minute, necunoașterea lui susține deja o necunoaștere mai mare, dar mâna rămâne jos de teama unei întrebări prea simple.
Rușinea poate face ignoranța să pară o obligație de discreție. Încerci să nu deranjezi, să nu încetinești, să nu te arăți mai puțin pregătit decât ceilalți. Costul este că explicația continuă pentru un ascultător pe care vorbitorul îl presupune prezent, deși tu ai rămas cu câteva propoziții în urmă.
A întreba nu garantează un răspuns răbdător. Există oameni care folosesc simplitatea întrebării pentru a-și arăta superioritatea. Dar reacția lor nu stabilește valoarea lămuririi de care ai nevoie. O temelie lipsă rămâne lipsă indiferent cât de elegant reușești să ascunzi faptul că nu te poți sprijini pe ea.
Poți cere o revenire scurtă la termen sau poți întreba după curs. Important este să nu transformi aparența înțelegerii în scopul învățării. Uneori întrebarea care pare să te ducă înapoi este singura care îți permite să fii cu adevărat prezent la ceea ce urmează să afli.
Leave a Reply