Pe masa din bucătărie rămâne un bilet: „Ajung mai târziu”. Cel care l-a scris este deja departe, însă propoziția continuă să lucreze în camera goală. Cine o găsește își schimbă seara după câteva semne pe hârtie, fără să audă vocea care le-a ales.
Scrisul îi dă vorbitorului această putere neobișnuită: să fie absent și totuși să intervină. Dar îi retrage posibilitatea de a observa imediat nedumerirea. Un mesaj care părea limpede la plecare poate deveni rece ori neliniștitor în mâinile altcuiva. Intenția nu călătorește întreagă împreună cu cerneala.
De aceea, a scrie cere o atenție diferită de sinceritate. Poți fi sincer și neclar, binevoitor și neatent la ceea ce lași de înțeles. Cititorul nu are datoria să reconstruiască toate împrejurările tale. El primește ceea ce ai pus efectiv pe foaie, în împrejurările lui.
Biletul nu trebuie transformat într-un tratat. Uneori ajunge o precizare despre oră sau despre motivul întârzierii. Grija pentru formulare începe acolo unde accepți că textul va trăi puțin fără tine și că altcineva va trebui să locuiască, pentru o vreme, în sensul pe care i l-ai lăsat.
Leave a Reply