Ai ales la întâmplare un drum și ai ajuns mai repede decât ceilalți. La următoarea plecare, explici traseul ca pe rezultatul unei intuiții precise. Reușita a început deja să îți rescrie motivele, transformând o alegere norocoasă într-o mică demonstrație de pricepere.
Este firesc să înveți din ceea ce a mers. Dar înainte de a numi succesul o lecție trebuie să vezi ce anume poate fi repetat. Dacă drumul a fost liber dintr-o împrejurare necunoscută, acea libertate nu dovedește că ai înțeles traficul. Rezultatul îți spune unde ai ajuns, nu explică singur de ce.
Nici recunoașterea norocului nu cere să îți anulezi toate meritele. Poate ai ales bine între opțiuni incerte și ai fost ajutat de întâmplare. Cele două pot coexista. Problema apare când partea pe care nu ai controlat-o este trecută integral în contul judecății tale și apoi recomandată altora drept metodă sigură.
Poți povesti că ai ajuns repede fără să predai imediat o regulă. Păstrează întrebarea despre ce ai știut înainte de plecare. Ea te poate feri să repeți cu o încredere tot mai mare o alegere care a funcționat o dată din motive pe care încă nu le cunoști.
Leave a Reply