În agenda telefonului a rămas numărul unui om care nu mai trăiește. Nu îl formezi, dar nici nu te grăbești să îl ștergi. Printre contacte utile, acel nume are alt rost: păstrează locul unei relații care nu mai poate continua în același fel, deși nu a devenit lipsită de realitate.
Recunoștința poate apărea aici fără să alunge tristețea. Îți amintești o explicație, o masă, un drum făcut împreună. Faptul că au existat nu repară absența. Dar absența nu poate transforma retroactiv tot ce a fost primit în ceva zadarnic, ca și cum sfârșitul ar avea dreptul să rescrie fiecare început.
Nu există o măsură obligatorie a acestei mulțumiri. Uneori, amintirea bună doare prea tare pentru a fi căutată. Nimeni nu datorează o stare senină celui dispărut și nimeni nu trebuie grăbit spre o concluzie frumoasă. Putem lăsa recunoștința să vină neregulat, fără să o folosim ca probă că ne-am descurcat bine cu pierderea.
Numele rămâne deocamdată în telefon. Într-o zi poate va fi șters, fără ca relația să fie negată. Lucrurile prin care ținem minte sunt schimbătoare; ceea ce am primit de la un om poate continua și atunci când încetăm să păstrăm toate urmele lui la îndemână.
Leave a Reply