Cărțile cumpărate stau la vedere, iar cele citite sunt amestecate cu promisiunile. Când cineva întreabă despre un titlu, apare o ezitare: îl cunoști din lectură sau doar din apropierea repetată de copertă? Familiaritatea obiectului poate semăna surprinzător de mult cu familiaritatea ideilor dinăuntru.
Nu este nimic rău în a păstra cărți pentru mai târziu. O bibliotecă poate fi și o rezervă de curiozități. Problema începe când posesia devine un substitut pentru întâlnire, iar numele de pe raft sunt folosite drept dovezi ale unui drum pe care încă nu l-am făcut.
A avea acces și a înțelege sunt realizări diferite. Prima poate pregăti a doua, dar nu o garantează. Același lucru se întâmplă cu fișierele salvate și cursurile adunate. Abundența materialului ne poate da senzația progresului înainte ca întrebările noastre să fi devenit măcar puțin mai exacte.
Poate că merită ales un singur volum și lăsată deoparte inventarierea celorlalte. Nu pentru a transforma lectura într-o obligație contabilă, ci pentru a întâlni ceva până la capătul unei conversații reale. Raftul poate aștepta. O pagină asupra căreia ai lucrat spune mai mult despre cunoașterea ta decât ordinea impecabilă a tuturor coperților.
Leave a Reply