„N-ar trebui să fii dezamăgit, a fost totuși frumos”, îți spune cineva după o aniversare. Poate vrea să te ajute să vezi partea bună. Tu însă începi să explici tot mai insistent ce a lipsit, până când seara întreagă pare urâtă chiar și în propria povestire.
Corectarea grăbită a unui sentiment îl poate împinge să ocupe mai mult loc. Pentru a fi auzit, omul adună argumente și își accentuează nemulțumirea. Nu fiindcă a dispărut tot ce a fost plăcut, ci fiindcă partea dificilă nu a primit încă permisiunea de a exista în conversație.
A recunoaște dezamăgirea nu cere să aprobăm orice evaluare legată de ea. Putem asculta ce a contat și apoi putem vorbi despre rest. Un sentiment nu este un verdict complet asupra zilei. Dacă îl tratăm astfel, obligăm persoana să aleagă între a-l ascunde și a-l apăra ca pe singurul adevăr.
Poate că aniversarea a fost frumoasă, iar absența unui prieten a durut. Cele două lucruri încap în aceeași seară. Când nu mai trebuie să dovedești că aveai dreptul la dezamăgire, devine mai ușor să observi din nou tortul, râsul și oamenii care au venit. Nuanța are nevoie uneori doar să nu fie grăbită spre optimism.
Leave a Reply