La masă a rămas o felie de plăcintă. O împingi spre celălalt spunând că nu mai vrei, deși încă ți-e poftă. Gestul poate fi tandru. Dar dacă se repetă mereu în aceeași direcție, foamea unuia începe să dispară din conversație înainte să dispară din trup.
Generozitatea ne lasă să alegem uneori binele altuia înaintea plăcerii proprii. Nu cere însă să pretindem că plăcerea noastră nu există. Când orice renunțare este ascunsă sub un refuz fals, ceilalți nu mai pot răspunde grijii, fiindcă nici nu o mai pot vedea.
Există o diferență între sacrificiul ales și rolul fix al celui care rămâne fără. În primul caz, persoana hotărăște. În al doilea, toată masa a învățat deja cui nu trebuie să îi păstreze nimic. Bunătatea ajunge confundată cu lipsa de nevoi.
Poți spune că ai mai mânca și totuși să împarți felia. Nu ai micșorat gestul prin această mărturisire. Ai făcut loc unei generozități în care amândoi sunteți prezenți. Poate că apropierea începe tocmai când nimeni nu trebuie să joace sătul pentru ca celălalt să poată primi cu bucurie.
Leave a Reply