Pui o singură farfurie pe masă și îți vine să mănânci direct din cratiță. Nimeni nu va vedea diferența. Poate nici tu nu ai chef de încă un vas de spălat. Cina luată singur are această libertate puțin aspră de a nu trebui să semene cu nimic.
Uneori masa simplificată este o ușurare. Alteori, aceeași mișcare ascunde presupunerea că efortul are rost numai când există musafiri. Gesturile seamănă, motivele nu. Nu poți judeca o seară după numărul farfuriilor folosite și nici singurătatea după aspectul bucătăriei în care cineva locuiește.
Merită totuși observat dacă absența celorlalți a devenit absența oricărei considerații pentru tine. A avea grijă de propria masă nu cere un ritual solemn. Poate însemna doar să stai jos, să încălzești mâncarea sau să nu te grăbești ca și cum ai încurca pe cineva.
Farfuria rămâne una singură. Nu este obligatoriu să vezi în asta nici o tragedie, nici o victorie a independenței. Există o cină de mâncat și un om care o mănâncă. Pentru seara aceasta, a face loc acelui om la masă poate fi o grijă suficient de concretă.
Leave a Reply