Într-o dimineață observi că nu ai mai amânat un telefon dificil. L-ai dat, ai ascultat răspunsul și ai continuat ziua. Abia mai târziu îți amintești cât timp pregăteai altădată asemenea convorbiri și câte scenarii construiai înainte să formezi numărul. Nu ai o dată exactă pentru schimbare.
Povestirile despre devenire preferă praguri clare: o hotărâre, o plecare, o întâlnire decisivă. Viața poate lucra și mai puțin spectaculos. O conversație suportabilă urmează alteia, un refuz nu distruge relația, o încercare se repetă. Ceea ce părea străin ajunge treptat să nu mai ceară pregătire solemnă.
Faptul că nu poți numi începutul nu face schimbarea mai puțin reală. Nici nu te obligă să o declari definitivă. Poți avea iar o zi grea fără ca această dimineață să fie anulată. Continuitatea unei persoane include și transformări pe care limbajul le observă abia după ce gesturile le-au făcut posibile.
Nu scrii neapărat un anunț și nu îți promiți că de acum vei fi mereu astfel. Notezi poate doar că telefonul a fost dat. Uneori acesta este semnul suficient: un lucru care ocupa mult loc a încăput într-o parte obișnuită a zilei, lăsând mai mult timp pentru ceea ce urma.
Leave a Reply