Într-o vitrină vezi un instrument la care ai visat cândva să cânți. Te oprești mai mult decât cere privirea unui obiect. Pentru o clipă apare viața pe care nu ai urmat-o: alte seri, alți oameni, un alt fel de a răspunde când cineva te întreabă cine ești.
Poți regreta fără să concluzionezi că viața actuală este greșită. Posibilitățile abandonate nu devin automat versiuni mai bune doar fiindcă nu au fost încercate. Ele nu au cunoscut încă rutina, limitele și compromisurile care însoțesc o viață reală. De aceea comparația le oferă adesea un avantaj nedrept.
Totuși, ar fi prea simplu să închizi imediat întrebarea spunând că nu mai contează. Dorința poate păstra ceva viu, chiar dacă forma ei veche nu mai este posibilă. Poate nu mai vrei meseria imaginată atunci, ci câteva ore în care să înveți sunetele pentru bucuria lor, fără cariera construită în jur.
Treci mai departe sau intri în magazin. Niciun gest nu repară retrospectiv toate drumurile. Dar poți cerceta ce cere astăzi acea posibilitate veche, înainte să o transformi într-un reproș permanent. Omul pe care nu l-ai devenit poate să îți arate o dorință, fără să aibă dreptul să condamne omul care trăiește.
Leave a Reply