La o petrecere, cineva te întreabă cu ce te ocupi. Ai părăsit meseria pe care o spuneai fără ezitare și, până să găsești un răspuns, se face o pauză. Nu duci lipsă numai de o formulare. Îți lipsește felul în care acel titlu organiza întâlnirea înainte să vorbești mai mult.
O profesie poate aduna ani de învățare, relații și un sentiment real al priceperii. Renunțarea la ea nu este simpla scoatere a unei etichete exterioare. Poți pierde o comunitate și un ritm al zilelor, chiar dacă plecarea a fost dorită și noul drum îți face bine în alte privințe.
Totuși, ceea ce ai învățat nu dispare integral odată cu funcția. Rămân feluri de a observa, de a organiza o problemă, de a asculta. Nu trebuie să le transformi imediat în avantaje pentru altă carieră. Unele pot rămâne părți ale tale fără să mai producă venit sau prestigiu public.
Răspunzi că ești într-o perioadă de schimbare și spui un lucru concret din zilele tale. Pauza nu trebuie umplută cu un titlu inventat. Poate că încă înveți cum să te prezinți fără vechea meserie, păstrând însă respectul pentru omul care a practicat-o și pentru viața care începe după ea.
Leave a Reply