Într-o seară de septembrie, fereastra rămâne deschisă din obișnuință, până când frigul te face să cauți un pulover. Schimbarea anotimpului nu a venit cu anunț. Era prezentă de câteva zile, dar casa continua să se poarte ca și cum vara ar fi avut încă toate drepturile.
Ne despărțim greu de perioadele care ne-au dat un ritm suportabil. Nu pierdem numai temperaturi sau ore de lumină, ci felul în care ziua părea să se ofere. Seara lungă lăsa impresia că mai încape o plimbare, chiar dacă nu o făceam niciodată.
Toamna nu dovedește că vara a fost zadarnică. Totuși, schimbarea poate scoate la vedere lucrurile pe care le-am lăsat pentru un timp presupus nesfârșit. Regretul acesta este mai precis decât o tristețe fără obiect: plimbarea avea nevoie de o seară aleasă, nu doar de seri disponibile.
Închizi fereastra și aprinzi lumina mai devreme. Mai poți ieși, cu altă haină și pe alt întuneric. Nu recuperăm un anotimp prin încăpățânarea de a trăi ca înainte. Putem însă duce o intenție dincolo de vremea în care s-a născut, dacă acceptăm să îi schimbăm puțin forma.
Leave a Reply