În prima noapte într-o locuință nouă, sunetele au nevoie de explicații. Frigiderul pornește altfel, o țeavă trosnește, iar pașii de deasupra vin dintr-o direcție necunoscută. Cheia este deja a ta, dar corpul încă ascultă camera ca pe un loc care trebuie verificat.
Contractul poate stabili exact când ai primit casa. Apartenența are o cronologie mai puțin precisă. Ea se adună prin lucruri care nu merită consemnate: găsești întrerupătorul fără să cauți, știi care geam lasă curent, lași o carte pe masă fără să te gândești unde ar trebui pusă.
Începuturile oficiale și începuturile trăite se suprapun doar uneori. Putem deveni locatari într-o zi și ne putem simți acasă mult mai târziu. Dacă cerem ca emoția să confirme actul imediat, riscăm să interpretăm firescul necunoscutului drept dovadă că alegerea a fost greșită.
Până atunci, speli o cană și alegi un dulap. Casa nu cere o declarație de iubire înainte să poată fi locuită. Poate unele lucruri vor rămâne străine și va trebui să le schimbi. Altele vor deveni atât de obișnuite încât momentul apropierii lor va trece neobservat. Într-o seară, zgomotul frigiderului nu va mai întrerupe ceea ce citești.
Leave a Reply