Dacă plouă și tu știi de ce plouă — adică de ce trebuie să plouă — vei fi împăcat. Dacă nu știi, vei avea impresia că plouă ca să te necăjească pe tine.
Aceasta este lecția despre suferință. Ploaia nu este nici pentru tine, nici împotriva ta. Este guvernată de o necesitate, de propriul ei „de ce”. Când înțelegi această necesitate, ești împăcat. Când nu o înțelegi, proiectezi o intenție: „plouă ca să mă necăjească”. Proiectezi răutate acolo unde este doar necesitate.
Și aici este cheia, ascunsă în cuvinte: „mulțumit” și „mulțumesc” au aceeași rădăcină. Înțelegerea „de ce”-ului produce mulțumire — care este, în același timp, pace și recunoștință. Când înțelegi de ce plouă, nu mai ești persecutat; ești împăcat.
Suferința vine din a-ți imagina că lucrurile ți se întâmplă ție, personal, cu intenție. Pacea vine din a vedea necesitatea.
Lasă un răspuns