Primești o umbrelă când începe ploaia și promiți să o aduci a doua zi. După o săptămână, stă încă lângă ușă. Nu ai decis să o păstrezi. Doar că fiecare plecare a avut alte urgențe, iar obiectul străin a devenit aproape invizibil în hol.
O obligație mică se poate pierde tocmai fiindcă nu provoacă un conflict. Celălalt nu insistă, poate are altă umbrelă. Absența reproșului seamănă atunci, convenabil, cu absența datoriei. Îți este ușor să numești uitare ceea ce, repetat, începe să fie neglijență față de cineva.
Responsabilitatea nu cere să transformi fiecare împrumut într-un tribunal interior. Cere o mișcare concretă care să încheie gestul început de altul. Bunăvoința lui nu devine proprietatea ta doar pentru că a fost oferită fără chitanță, fără termen scris și fără amenințarea vreunei sancțiuni.
Pui umbrela lângă geanta cu care pleci mâine. Restituirea va fi banală, poate însoțită de câteva cuvinte despre vreme. Tocmai banalitatea contează: încrederea poate continua fără explicații mari atunci când lucrurile mici se întorc, iar cel care le-a oferit nu trebuie să devină paznicul lor.
Leave a Reply