Refuzi o invitație fiindcă ai nevoie de o seară liniștită. Prietenul răspunde scurt, iar tu începi să compui explicații mai ample, aproape un dosar al oboselii. Nu știi dacă este supărat. Totuși, refuzul tău pare să aibă nevoie de o justificare suficient de puternică pentru a anula orice dezamăgire.
Când vrem libertate fără niciun efect asupra relațiilor, cerem un lucru greu de oferit. Ceilalți pot fi triști că lipsim fără să ne conteste dreptul de a lipsi. O alegere legitimă nu devine lipsită de consecințe doar pentru că motivele ei sunt bune și au fost spuse politicos.
Responsabilitatea nu cere să retragi orice limită care supără. Cere să nu disprețuiești ce produce limita pentru altul. Poți recunoaște că întâlnirea conta, poți propune altă zi dacă dorești sincer, fără să transformi nevoia proprie într-un argument că nimeni nu ar trebui să simtă nimic în jurul ei.
Lași telefonul jos. Seara liniștită nu va fi perfect lipsită de îndoială, dar poate fi totuși necesară. Apropierea matură are nevoie de loc și pentru asemenea momente: unul rămâne acasă, celălalt ar fi vrut să îl vadă, iar relația nu trebuie judecată definitiv în acea seară.
Leave a Reply