Cumperi două pâini din neatenție și observi greșeala abia acasă. Una va ajunge probabil să se întărească. Îți amintești de cineva de pe scară și te gândești să o oferi, apoi eziți: gestul ar putea fi primit bine sau ar putea părea o presupunere despre lipsurile celuilalt.
Ajutorul devine uneori dificil fiindcă îi atribuim dinainte o poveste. Cel care oferă se vede generos, iar celălalt este distribuit în rolul celui care are nevoie. Dar aici există, înainte de orice, o pâine în plus și posibilitatea simplă ca altcuiva să îi fie de folos.
O ofertă poate lăsa loc refuzului dacă spune adevărul fără ceremonie. Ai cumpărat prea mult; întrebi dacă îi trebuie. Nu ascunzi împrejurarea pentru a face gestul să pară mai nobil și nu insiști ca să îți protejezi intenția de o reacție diferită de cea imaginată inițial.
Poate pâinea va fi primită, poate o vei pune la congelator. Niciun răspuns nu stabilește valoarea persoanelor implicate. Rămâne exercițiul de a pune ceva în circulație fără să faci din el o datorie. Uneori vecinătatea se apropie tocmai când darul poate fi refuzat fără urmări neplăcute.
Leave a Reply